31 oct. 2008

Udrea a petrecut de Halloween în Parcul Moghioroş

Secretarul executiv al PDL Elena Udrea, candidat pentru Camera Deputaţilor, a petrecut, vineri, seara de Halloween în Parcul Moghioroş din Drumul Taberei,
în colegiul în care candidează, ea anunţând că sloganul său de campanie va fi "E.U. apăr cauza ta!".Elena Udrea a fost aşteptată în parc de mai mulţi studenţi
din PDL. Aceştia au purtat tricouri albe, pe care era imprimată fotografia Elenei Udrea.Tinerii democrat-liberali au umflat baloane portocalii, pe care
le-au aşezat pe o scenă unde erau şi câţiva dovleci cu lumânări aprinse în interior.

Udrea a spus că a fost invitată la această petrecere de către studenţii PDL. "Halloween-ul se serbează de ceva timp în România, deşi nu este o sărbătoare
tradiţională", a arătat ea.Secretarul executiv al PDL a anunţat că sloganul său de campanie va fi "E.U. apăr cauza ta!", deviză care îi include iniţialele
numelui şi trimite la ideea că profesia sa este cea de avocat.Sloganul a fost ales în urma unui concurs, iar câştigătorul va face parte din staff-ul de
campanie al Elenei Udrea.Liderul PDL a spus că a primit sute de propuneri pentru sloganul său de campanie, unul dintre cele mai amuzante fiind "Şi blondele
pot!".