30 oct. 2008

Strugurii, benefici pentru pacienţii care suferă de hipertensiune arterială

Consumul de struguri contribuie la scăderea tensiunii arteriale şi la îmbunătăţirea funcţiilor cardiace, potrivit unui studiu publicat miercuri, în Journal
of Gerontology: Biological Sciences.Studiul a fost realizat de cercetătorii americani, de la Laboratorul de cercetări cardiologice din cadrul Universităţii
din Michigan, pe şoareci care au primit anterior o dietă bogată în sare.O parte din şoareci au fost hrăniţi cu o pudră obţinută din struguri roşii şi verzi,
urmând aceeaşi dietă bogată în sare.

Ceilalţi şoareci au fost hrăniţi cu pudră de struguri mai puţin concentrată şi au primit o dietă săracă în sare. Pudra de struguri conţine aceiaşi nutrienţi
ca şi strugurii proaspeţi şi le-a permis cercetătorilor să măsoare evoluţia stării de sănătate a animalelor din cele două grupuri.După 18 săptămâni, şoarecii
care au fost hrăniţi cu pudra de struguri concentrată au înregistrat o scădere a tensiunii arteriale, funcţii cardiace ameliorate, mai puţine inflamaţii
în organism şi mai puţine probleme ale miocardului decât şoarecii care au avut o dietă săracă în sare.

Specialiştii spun că flavonoizii, substanţe benefice care se găsesc în struguri, ceai verde, cacao şi tomate, ar putea avea un efect benefic asupra presiunii
arteriale. Studii anterioare au demonstrat deja că flavonoizii au o influenţă pozitivă asupra stării de sănătate a inimii.O tensiune arterială ridicată
- hipertensiune - poate favoriza producerea infarctului, a accidentelor cerebrale, a aritmiilor şi a blocajelor renale.Potrivit declaraţiei lui Mitchell
Seymour, coordonatorul studiului, "există anumite substanţe în struguri care au un impact direct asupra riscului de apariţie a maladiilor cardiovasculare".

Studiile precedente au demonstrat deja faptul că o dietă bogată în fructe şi legume poate contribui la scăderea tensiunii arteriale. Noua descoperire ar
putea fi utilă pentru oamenii care suferă de hipertensiune.