ION JALEA

Ion JALEA
(Casimcea, Constanta, 1887 - 1983)

Sculptor roman. Dupa ce absolva Scoala de arte si meserii (1908), urmeaza Academia de arte frumoase din Bucuresti, avandu-i profesori pe sculptorii Fr.
Storck si D. Paciurea. Isi desavarseste formatia la Paris, la Academia Julian, in atelierul lui Bourdelle. Obtine Marele premiu al expozitiilor internationale
de la Paris (1937) si de la Barcelona, Premiul national pentru sculptura (1941), Premiul de stat (1957). In 1957 este distins cu titlul de artist al pooprului.
Membru al Academiei Romane. Din 1956, functioneaza ca presedinte activ al uniunii Artistilor Plastici, iar din 1968 devine presedinte de onoare al U.A.P.
Autor a numneroase monumente, statui, busturi, reliefuri si basoreliefuri. La baza viziunii sale sta cultul pentru forma ca rezultat al observarii realului
- in special figura umana - si tendinta incorporarii unor morfologii fantastice evocatoare ale mitologiei antice. Spiritului evocator transant exprimat
in portrete si monumente (Spiru Haret si George Enescu din Bucuresti) i se adauga un filon eroic de factura romantica evident atat in statuile unor voievozi
(Decebal la Deva; Mircea cel Batran la Tulcea), Cismigiu; Monumentul eroilor ceferisti, realizat impreuna cu Medrea; reliefurile Imparat si proletar; reliefurile
de la Obeliscul Unirii, in Focsani) sau alegorica (Lupta lui Hercule cu Centaurul din Parcul Herastrau, Bucuresti; Pegas etc.). Evocare si eroice, sculpturile
sale au un sens etic, autorul vizand in permanenta glorificarea unei fapte sau personalitati semnificative din experienta istorica, sublinierea unei trasaturi
de caracter exemplare, ceea ce face ca operele sale sa nu devina ilustrative, cum se intampla, uneori, in cazul abordarii unor astfel de teme. Compozitiile
sale - atat monumentale cat si reliefurile - urmeaza legile clasice ale echilibrului, ale raporturilor armonice intre parti, ale dozajului elementelor
dinamice - gesturi, diagonale ascendente sau descendente- intr-un ansamblu coerent si static. Modelajul figurilor umane, al ccailor (din monumentele ecvestre),
al fiintelor fantastice si mitologice este fin, cu vibratii usoare pe care luneca lumina, cu unele efecte picturale ale drapajelor ce fac sa transpara
formele anatomice. O sinteza a inzestrarii sale, a perfectei imbinari intre nivelul realist si cel alegoric, a stiintei impacarii tensiunilor dinamice
si statice ne ofera Arcas odihnindu-se, lucrarea sa cea mai reprezentativa.