28 oct. 2008

Şocant! Fetiţă de nici doi ani, violată de propriul tată

Un bărbat din Moineşti, judeţul Bacău, este acuzat de violarea propriei fetiţe de numai un an şi nouă luni. În timp ce mama fetiţei era plecată la muncă,
tatăl s-a întors acasă pentru a avea grijă de copilă. Acesta a abuzat de fiica sa apoi şi-a văzut de treabă prin casă. Vecinii spun că omul obişnuieşte
să bea, însă în momentul agresiunii bărbatul era treaz. În momentul în care s-a întors acasă, mama copilei a observat că ceva nu este în regulă cu fetiţa
şi a dus-o la doctor. Tatăl fetiţei are probleme psihice şi a fost dus la institutul de medicină legală pentru a se stabili dacă a avut discernământ, urmând
să fie audiat de procurori.
Fetiţa de un an şi nouă luni este singurul copil al familiei. Mama spune că soţul ei este violent, are probleme psihice şi că de obicei nu îl lasă în grija
lui, însă nu a avut de ales. Şi psihologii s-au arătat oripilaţi când au aflat de acest caz. "Copii dezvoltă tulburări de stres posttraumatic, tulburări
depressive. Sunt foarte rare cazurile de abuzuri sexuale asupra copiilor mici", a declarat Angela Lăcătuşu, psiholog la Spitalul de Pediatrie Bacău.
Bărbatul de 35 de ani şi-a recunoscut fapta iar dosarul său va fi înaintat Parchetului Tribunalului Bacău cu propunerea de arestare preventivă. În funcţie
de rezultatele evaluării psihologice se va stabili dacă bărbatul va fi internat într-o clinică de psihiatrie, sau dacă va ajunge după gratii, în cazul
în care este găsit vinovat.