LUCIAN BLAGA

LUCIAN BLAGA
(1895-1961)

"Destinul omului este creatia" spunea scriitorul. Toata viata sa a fost creatie: poetica, teatrala, filosofica.

Primul poet mare pe care ni l-a dat Ardealul dupa Unirea din 1918. Nascut la 9 mai la Lancram-Alba, ca fiu de preot. Curios pentru tinerii cititori (mai
ales copiii) e urmatorul amanunt: viitorul poet si filosof n-a putut vorbi pâna la 4 ani, fiind "mut ca o lebada", cum singur spunea.

Îsi revine si dovedeste, mai apoi, ca e foarte inteligent. Dupa studii în tara (Sebes, Brasov, Sibiu), urmeaza Universitatea din Viena si-si ia doctoratul
în filosofie (1920). Apoi îmbratiseaza cariera diplomatica (Varsovia, Praga, Berna, Viena, Lisabona), timp de 12 ani. E ales în 1936 membru al Academiei
si numit profesor de filosofia culturii la Universitatea clujeana. În perioada comunista, a avut mult de suferit, fiind îndepartat de la catedra universitara,
marginalizat la Filiala din Cluj a Academiei si la biblioteca universitara. Este înmormântat în gradina bisericii din satul natal Lancram, lânga Sebes.

Volume de versuri: Poemele luminii (1919, debut), Pasii profetului (1921), În marea trecere (1924), Lauda somnului (1929), La cumpana apelor (1933), La
curtile dorului (1938), Nebanuitele trepte (1943), Poezii (1962).

Piese de teatru: Zamolxe, mister pagân (1921), Mesterul Manole (1927), Avram Iancu (1934), Arca lui Noe (1944) si postum Anton Pann (1964).

A publicat aforisme (Pietre pentru templul meu, Discobol) si memorialistica (Hronicul si cântecul vârstelor).

Opera filosofica e dominata de cele patru trilogii: Trilogia cunoasterii - 1943, Trilogia culturii - 1944, Trilogia valorilor - 1946 si Trilogia cosmologica
(neterminata).