LUCIAN GRIGORESCU

Lucian Grigorescu
(Medgidia, 1894 - Bucuresti, 1965)

Pictor roman. Studiaza la Academia de arte frumoase (1912-1915 si 1918-1920) cu G. D. Mirea si Gabriel Popescu. Isi continua formatia la Roma (1921-1923)
si Paris (1924), unde frecventeaza atelierele de la Grande Chaumiere si Academia Ranson, in atelierul Bissiere. Pe un drum urmat adesea de artisti, incepand
cu reprezentatii impresionismului, calatoreste spre sudul Frantei, lucrand, intre 1927-1939 la Cassis, fascinat de lumina intensa, de culorile proaspete
ale regiunii. Participa la saloanele oficiale din Romania, la expozitii organizate de "Tinerimea artistica", "Grupul nostru", "Arta" etc. Pictorul pe care
criticul N. Argintescu-Amza il considera, in monografia ce i-a consacrat-o, "unul dintre cei mai interesanti, mai complecsi si mai personali post-impresionisti
in cadre mondiale" ramane credincios elanurilor sale dintai, daruindu-se cu o nedisimulata placere lucrului in plain-air.
Traind cu patetism miracolul inepuizabil al unei naturi exuberate, scaldata, vitalzator, de soare si de apele Mediteranei, artistul dezvolta, departe de
propunerile spectaculoase, "de ultima ora", ale Parisului sau ale altor centre europene, idealurile, devenite clasice, ale impresionismului. Pe aceasta
directie, resimte si ecouri din creatia lui Paul Cezanne, deschizator de noi orizonturi pentru arta secolului al XX-lea. Stabilind legaturi profunde cu
realitatea, pictorul refuza s-o descrie in concretetea ei (ii place sa citeze cuvintele lui Nicolae Grigorescu: "Cine va picta un costum cu toti nasturii
isi poate face o admirabila firma de croitor, dar nu este pictor"), trecand-o prin filtrul sensibilitatii sale. Colorist de rara vocatie, el realizeaza
o serie de peisaje pline de lumina, de sevele vegetalului triumfator. Aceasta vivacitate tine insa de acuitatea receptarii, ea nu prezinta accentele violente,
contrastante, dure chiar, ale fovismului sau expresionismului abstract.
Intre peisajele sale remarcam - simptomatic pentru un postimpresionist - Catedrala Notre-Dame, ca si Peisaj cu vapor, Peisaj din Cassis, Balcic, Turnul
Baratiei, Peisaj din Dubrovnik, Aspect bucurestean etc. Este preocupat, de asemenea, de figura umana, tratata cu aceleasi modalitati picturale (Portret
de tanara, Fata cu ochi verzi, Arlechin etc.), de natura statica (Natura statica cu pepene galben si strugure etc.).
Pentru orientarea sa realista, ni se par semnificative afirmatiile dintr-un interviu acordat, in 1959, revistei "Contemporanul": "Nu vreau sa fac alegorie;
socot ca acest nivel perifrastic de exprimare este desuet, depasit, pentru ca e conventional ca sens si discursiv ca experise plastica. Delacroix incercase
cu Libertatea pe baricade visul contemporanilor sai. Rosenthal crea tabloul sau Romania rupandu-si catusele la Campia Libertatii izbanda Revolutiei de
la 1848. Ei s-au servit de alegorie pentru ca n-au avut drept model realitatea, ci idealul ... Nu m-am documentat ad-hoc, cu popasuri "pe teren" si bloc
de schite. Pe aceasta tema documentarea se savarseste perpetuu, confundandu-se cu viata...".