ION ANDREESCU

Ion ANDREESCU
(Bucuresti, 1850 - Bucuresti, 1882)

Pictor român. Din 1869 urmeaza Scoala de arte frumoase condusa de Aman, devenind, in 1872, profesor la catedra de desen liniar si caligrafie a Seminarului
episcopal in Buzau. In 1873 se transfera la gimnaziul comunal "Tudor Vladimirescu", apoi, in 1875, la Scoala de meserii din aceeasi localitate. La sfirsitul
anului 1878 pleaca la Paris, frecventând cursurile Academiei libere Julian si pictand, verile, la Barbizon (unde se intalneste cu Nicolae Grigorescu),
in alte asezari rurale. O biografie ingrata, scurta, desfasurata sub semnul unei conditii modeste si al bolii, caracterizata mai degraba prin absenta evenimentelor,
printr-o descoperire tarzie a necesitatii exprimarii artistice, a vocatiei, in sensul profund al cuvântului, dubleaza o opera nu numai importanta ca extensie,
dar definitiva, matura, constituita fara ezitari si tribulatii.
Profesor de desen intr-un oras provincial, linistit pâna dincolo de banalitate, Andreescu se dedica picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea
sa anterioara nu parea s-o anunte. Pictura apare la tanarul solitar, inclinat spre meditatie, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumata
superior si fara veleitatile publicitatii. Caracterul de introspectie, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele intregii sale arte, remarcabil de unitare,
dealtfel, ca seniment, atitudine si calitate. Contactul cu arta romaneasca a timpului nu i-a lipsit, dar importanta unei confruntari cu problematica limbajului,
tot mai ferm aduse in prim-lan de arta europeana a epocii, nu trebuie neglijata. Desi de la inceput lucrarile pictorului roman au decizia si consistenta
operei autentice, il gasim, in ultimii ani ai sederii in Franta, clarificat, stapina pe mijloace, construind spatiile cu subtilitatea cromatica pe care
o da doar desavirsita dezinvoltura tehnica. Interesat in egala masura de diferite genuri ale picturii, Andreescu creeaza peisaje (Margine de padure; Pomi
infloriti; Stanci si mesteceni; Camp; Padure de fagi; Mesteceni la marginea baltii; Dupa ploaie; Casa de ciurari; Iarna la Barbizon; Stancile de la Apremont),
portrete (Taranca cu broboada verde; Taranca cu traista; Broboada rosie; Autoportret), naturi statice (Rate; Coacaze; Felii de pepene).

Padurea de fagi

In Stejarul una din capodoperele sale, regasim intrega emotie, patosul retinut, temperat de melancolie al artistului. Compozitia, bazata pe contrapunctul
dintre masele solide ale vegetatiei si cerul adanc, este dominata de verticala impunatoare a copacului. Miscarea pe care diferentele de cald si rece ale
tonurilor o imprima materiei, demonstreaza o rafinata stiinta a constructiei plastice. Fara ambitia de a nega ierarhii valorice si cronologice, putem afirma
ca e primul pictor roman cu adevarat modern, fiind in acelasi timp unul dintre punctele de referinta atunci cand vorbim despre traditia artei noastre.

Stejarul

"Printre pictorii romani, cu siguranta nu exista personalitate mai atragatoare ca a lui Andreescu si destin mai plin de intelesuri ca al sau. El, de fapt,
a orientat definitiv arta româneasca". Cuvintele acestea, apartinand lui Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de arta francezi care s-a ocupat cu pasiune
si interes de arta româneasca, ni se par a fi revelatoare pentru locul detinut de Andreescu in dezvoltarea artei românesti moderne si, in egala masura,
pentru modul cum a patruns marele pictor in circuitul valorilor europene.