4 nov. 2008

Preţul petrolului a depăşit 71 de dolari pe baril

Preţul barilului de petrol a depăşit, marţi, 71 de dolari, după ce surse din industria de profil au declarat că Arabia Saudită, cel mai mare exportator
la nivel mondial, a redus producţia de ţiţei, iar pieţele de capital din Europa şi SUA au înregistrat creşteri importante în timpul şedinţei de marţi.Arabia
Saudită a scăzut producţia la aproximativ 2,3 milioane barili pe zi, de la 2,5 milioane barili pe zi, a declarat pentru Reuters un oficial al companiei
petroliere de stat Aramco.Cotaţia ţiţeiului light, cu livrare în luna decembrie, a urcat cu 7,43 dolari, la 71,34 dolari, până la 17:24 GMT, după ce a
atins un minim de 62,25 dolari pe baril pe parcursul şedinţei de tranzacţionare.Preţul ţiţeiului Brent a urcat cu 7,16 dolari, la 67,64 dolari, după ce
a atins, marţi, cotaţia de 58,38 dolari, minimul ultimelor 20 de luni."Reducerea livrărilor de către Arabia Saudită ar putea susţine preţul, însă poate
fi şi o măsură care indică o cerere scăzută din partea clienţilor", a spus Christopher Bellew, analist la compania Bache Commodities.

În prima parte a zilei, preţul petrolului a coborât cu peste un dolar, ca urmare a aşteptărilor privind o reducere a cererii din partea rafinăriilor.Măsura
autorităţilor de la Riyadh a înlăturat îndoielile privind aplicarea unei decizii a Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) vizând reducerea
producţiei cu 1,5 milioane barili pe zi pentru a susţine cotaţia petrolului.Alte state membre ale OPEC care au anunţat că reduc producţia sunt Algeria
(cu 71.000 de barili pe zi) şi Qatar (cu 40.000 barili pe zi).Preţul ţiţeiului s-a prăbuşit de la 147 dolari pe baril în luna iulie, ca urmare a crizei
creditelor şi perspectivelor privind încetinirea creşterii economice.Principalele burse europene au închis şedinţa de tranzacţionare de marţi cu avansuri
de circa 4,5%, în timp ce pe piaţa de capital din SUA principalii indici erau în creştere cu 2,7-4% la 18:00 GMT (20:00 ora României).