25 nov. 2008

Iliescu l-a atacat dur pe Basescu

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, marţi, că prin afirmaţiile pe care Traian Băsescu le-a făcut în urmă cu o zi, acesta "nu înţelege
mare lucru" din esenţa şi cauzele crizei economice şi "a băgat lumea în sperieţi" în momentul când a spus că "Fondul de Pensii este prăbuşit". Preşedintele
de onoare al PSD l-a acuzat, marţi, pe şeful statului, Traian Băsescu, de faptul că "nu înţelege mare lucru din esenţa, cauzele şi consecinţele crizei
traversate de România", el precizând că ieşirile de luni ale şefului statului, în presă, au fost marcate de "improvizaţie şi diletantism". Iliescu a spus
că Traian Băsescu a fost "ambiguu" şi a făcut confuzii în ceea ce priveşte termenul de "recesiune economică". Preşedintele de onoare al PSD a mai arătat
că, în ansamblu, prin ieşirile din cursul zilei de luni, şeful statului "a băgat lumea în sperieţi", el referindu-se la afirmaţia lui Băsescu, potrivit
căreia "Fondul de Pensii este prăbuşit".

Potrivit lui Iliescu, Traian Băsescu "a confundat mult lucruri", el precizând că economia de piaţă şi capitalismul nu reprezintă acelaşi lucru, aşa cum
ar fi susţinut seful statului. Iliescu l-a mai acuzat pe Băsescu că încearcă să monopolizeze dezbaterea publică, "aranjându-şi convorbiri cu oameni care
îi ridică mingia la fileu". Preşedintele de onoare al PSD a precizat că, din punct de vedere politic, este inacceptabilă poziţia de pe care Traian Băsescu
a abordat discuţia în ieşirile sale de luni, din presă, el făcând referire la "încercarea şefului statului de a demoniza stânga", adăugând că, prin astfel
de poziţii exprimate public, şeful statutului taie punţile de dialog. Iliescu a mai spus că Băsescu a stimulat frica, respectiv frica de comunism. "O spune
cine? Traian Băsescu, care s-a născut, a crescut, vine din comunism, a făcut şi ceva avere pe vremea comunismului", a arătat Iliescu. El l-a criticat pe
şeful statului pentru confuzia "totală" pe care a făcut-o între comunism, socialism şi socialism democratic. "Bomba zilei, pe care a lansat-o, a fost prăbuşirea
Fondului de pensii. Bagă în sperieţi lumea şi pe pensionari", a precizat Iliescu, arătând că nu este vorba despre prăbuşirea fondului, acest lucru întâmplându-se
când "ar fi rupte sursele de alimentare".

Iliescu a arătat că încasările la fondul de pensii merg normal, el precizând că transferurile de la bugetul de stat nu reprezintă o noutate, şi alte state
procedând la fel. Preşedintele de onoare al PSD a mai precizat că Traian Băsescu a fost "foarte ambiguu" din punctul de vedere al utilizării termenului
de "recesiune". "Una este scăderea reducerea ritmului de creştere şi cu totul altceva recesiune. Recesiunea este atunci când creşterea devine negativă,
şi are loc consecutiv timp de două trimestre", a explicat Iliescu, adăugând că "alimentarea acestor confuzii nu ajută nimănui". "În asemenea situaţii,
când nu te pricepi la ceva, lasă oamenii de meserie, care ştiu carte, să se pronunţe în cunoştinţă de cauză, şi nu te băga în chestiunile acestea”, l-a
sfătuit Iliescu pe Băsescu. Fostul şef de stat i-a transmis lui Băsescu că doar în aritmetică "unu plus unu fac doi", el precizând că "unu plus unu poate
să facă şi zero", dar "şi minus doi". El a dat exemplul calculului vectorial, din fizică, pentru a-şi exemplifica afirmaţiile. "Iată, lucrurile sunt mai
complicate când treci dincolo de aritmetică. Să nu abordăm cu cunoştinţe de aritmetică probleme mai complicate ale matematicilor superioare, şi în viaţa
socială, şi în viaţa economică, şi în viaţa politică", a spus, ironic, Iliescu. El a arătat că semnalul, în ansamblu, dat de Traian Băsescu în cadrul apariţiilor
sale publice de luni, a fost de "a băga lumea în sperieţi" spunând că România se află în pragul falimentului. Iliescu a mai spus că, prin acest comportament,
Băsescu anunţă o "atitudine monopolistă", în adoptarea unei decizii în legătură cu ceea ce urmează după alegerile din 30 noiembrie. "(Traian Băsescu, n.r.)
vrea să controleze şi programul de guvernare, echipa guvernamentală. Nu-i oferă Constituţia acest atribut. Sunt lucruri care depăşesc atrubuţiile şi posibilităţile
pe care le are şeful statului", a conchis Iliescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că fondul de pensii este în prezent "prăbuşit", precizând că acest fond nu are bani
pentru acoperirea majorărilor pornite în 2007 şi consolidate în 2008 şi că în 2009 trebuie aduse din bugetul de stat circa 1,3 miliarde euro pentru pensii.