Un număr de 20 de dependenţi de droguri aflaţi sub tratament la Centrul de Diagnostic şi Tratament al Toxicodependenţilor pentru Tineri "Sfântul Stelian"
vor fi duşi, sâmbătă, într-o excursie la mănăstirile Bistriţa, Horezu şi Govora."Vă facem cunoscut că, în data de 15 noiembrie 2008, se va organiza o excursie
pentru un numar de 20 de pacienţi aflaţi în tratament ambulatoriu în clinica noastră şi care au o bună evoluţie în planul de tratament", se precizează
într-un comunicat de vineri al unităţii sanitare.Obiectivele vizitei sunt, conform documentului citat, "gratificarea, socializarea, relaxarea, recreerea
şi beneficiul spiritual şi cultural" al pacienţilor.Potrivit Agenţiei Naţionale Antidrog, la nivel naţional sunt aproximativ 40.000 de consumatori de droguri,
numai în Bucureşti fiind în jur de 16.800 de consumatori de heroină.