România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la traficul de carne vie, conform unui raport realizat de Eurojust şi Europol. Autorităţile europene atrag
atenţia şi asupra numărului tot mai mare de minori exploataţi în străinătate. Europol cercetează reţelele infracţionale care au adus din România peste
o mie de copii folosiţi de grupuri criminale pentru cerşit şi alte infracţiuni. Cei mai mulţi copii provin din ţara noastră şi sunt de etnie rromă. Şi
tinerele românce ajung victime ale traficului de persoane.
În spatele unor firme care oferă locuri de muncă pentru tinere, în cluburile din străinătate, se ascund de fapt reţele specializate în racolarea de fete
care sfârşesc prin a se prostitua. Primul pas în atragerea tinerelor este promisiunea unui salariu atrăgător de până la 3.000 de euro pe lună, în condiţiile
în care în România se câştigă de zece ori mai puţin. Cele mai multe dintre victimele traficului de persoane ajung în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie
şi Franţa.
Raportul Europol vine după ce şi Ministerul de Externe al Statelor Unite a făcut public raportul anual privind traficul de persoane. Potrivit documentului,
România nu îndeplineşte în totalitate standardele minime de protecţie a victimelor traficului de persoane. Raportul descrie ţara noastră ca o ţară sursă,
de tranzit şi de destinaţie a traficului, atât în scopul exploatării sexuale, cât şi a muncii forţate.
Potrivit datelor oficiale, în 2007, autorităţile române au investigat 232 de cazuri de trafic de persoane. În urma anchetelor desfăşurate aproape 200 de
persoane au fost condamnate.