Mai mulţi jucători ai formaţiei CFR Cluj au devastat vestiarul stadionului din Târgu Jiu, după meciul pierdut cu scorul de 1-2, în faţa echipei Pandurii,
în etapa a XVI-a a Ligii I.Conform unor oficiali ai clubului Pandurii Târgu Jiu, mai mulţi fotbalişti de la CFR Cluj au spart geamuri şi au rupt scaune
din vestiar.Portarul Eduard Stăncioiu a avut un conflict cu aproximativ zece fani clujeni, prezenţi la meci. Cu câteva minute înainte să plece autocarul
clujenilor, mai mulţi suporteri i-au reproşat lui Stăncioiu faptul că-i înjură. Stăncioiu s-a dus spre fani ameninţător, fiind necesară intervenţia forţelor
de ordine pentru evacuarea suporterilor. Jucătorii de la CFR Cluj aflaţi în autocar au dorit să-şi apere colegul, însă uşile autovehiculului au fost blocate
şi nu au putut ieşi.CFR Cluj a pierdut, vineri, în deplasare, scor 1-2, meciul cu Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I.