Poezie - Floare albastra

- Iar te-ai cufundat in stele

Si in nori si-n ceruri nalte ?

De nu m-ai uita incalte

Sufletul vietii mele.



In zadar rauri in soare

Gramadesti-n a ta gandire

Si campiile asire

Si intunecata mare;



Piramidele-nvechite

Urca-n cer varful lor mare

Nu cata in departare

Fericirea ta, iubite !



Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi parul.

Ah ! ae spuse adevarul;

Eu am ras, n-am zis nimica.



- Hai la codrul cu verdeata,

Und-izvoare plang in vale,

Stanca sta sa se pravale

In prapastia mareata.



Acolo-n ochi de padure,

Langa bolta cea senina

Si sub trestia cea lina

Vom sedea in foi de mure.



Si mi-i spune-atunci povesti

Si minciuni cu-a ta gurita,

Eu pe-un fir de romanita

Voi cerca de ma iubesti.



Si de-a soarelui caldura

Voi fi rosie ca marul,

Mi-oi desface de-aur parul,

Sa-ti astup cu dansul gura.



De mi-i da o sarutare,

Nime-n lume n-a s-o stie,

Caci va fi sub palarie -

S'apoi cine treaba are !



Cand prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vara,

Mi-i tinea de subsuoara,

Te-oi tinea de dupa gat.



Pe cararea-n bolti de frunze,

Apucand spre sat in vale,

Ne-om da sarutari pe cale,

Dulci ca florile ascunse.



Si sosind l-al portii prag,

Vom vorbi-n intunecime;

Grija noastra n-aib-o nime,

Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?



Inc-o gura - si dispare...

Ca un stalp eu stau in luna !

Ce frumoasa, ce nebuna

E albastra-mi, dulce floare !



............................



Si te-ai dus, dulce minune,

S-a murit iubirea noastra -

Floare-albastra ! floare-albastra !...

Totusi este trist in lume !



Mihai Eminescu

1878, 1 Aprilie.

.