14 nov. 2008

Platini va sprijini candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Cupei UEFA din 2012

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri cu Şeful Cancelariei Primului-ministru, Dorin Marian, că va sprijini candidatura
Bucureştiului la organizarea finalei Cupei UEFA din 2012, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Executivului, remis MEDIAFAX.

Şeful Cancelariei Primului-ministru, Dorin Marian, a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegaţie a UEFA, condusă de preşedintele forului fotbalistic european,
francezul Michel Platini. Cu această ocazie, Dorin Marian a solicitat sprijinul şefului UEFA în ceea ce priveşte susţinerea candidaturii oraşului Bucureşti
pentru găzduirea finalei Cupei UEFA în anul 2012, pe noul Stadion Naţional.De asemenea, şeful Cancelariei Primului-ministru a exprimat intenţia României
de a organiza, împreună cu un stat vecin, o competiţie fotbalistică importantă. Miercuri, preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal, Boris Mihailov, anunţase
că Bulgaria doreşte organizarea, alături de România, a Campionatului European din 2020.

Discuţiile dintre Dorin Marian şi Michel Platini s-au referit şi la alte subiecte actuale din fotbal, precum violenţele de pe stadioane şi posibilele soluţii
pentru combaterea actelor de huliganism. La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat vicepreşedintele UEFA, Marios Lefkaritis, preşedintele
FRF, Mircea Sandu, directorul general al FRF, Ioan Lupescu, şi directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale al FRF, Florin Prunea.Michel Paltini
vizitează, în aceste zile, mai multe state din estul Europei, Albania, Bulgaria, România şi Cehia.Preşedintele UEFA a sosit, joi, la Bucureşti şi a inspectat
stadiul lucrărilor la Stadionul Naţional din Complexul Sportiv Lia Manoliu. Delegaţia UEFA a ajuns la şantierul de la Stadionul Naţional după o vizită
la sediul Primăriei Bucureşti, unde Platini s-a întâlnit cu primarul Sorin Oprescu.