4 nov. 2008

Pet Shop Boys - premiul pentru întreaga carieră la Brit Awards 2009

Trupa britanică pop Pet Shop Boys va fi recompensată cu premiul "pentru extraordinara contribuţie adusă muzicii", la ediţia de anul viitor a Brit Awards,
potrivit anunţului organizatorilor.Celebrul duet pop, compus din Neil Tennant şi Chris Lowe, va călca pe urmele foştilor câştigători ai acestui prestigios
premiu, printre care se numără trupa Oasis şi Sir Paul McCartney."De la primul lor Brit Award, de acum peste 20 de ani, Neil şi Chris au făcut o muncă
fantastică, compunând cântece care au fost fredonate de generaţii întregi de tineri", a declarat Ged Doherty, preşedintele comitetului Brit Awards."Pet
Shop Boysau devenit de atunci una dintre cele mai influente trupe din era modernă a muzicii şi merită cu prisosinţă acest premiu", a adăugat Ged Doherty.Trupa
Pet Shop Boys a reuşit să ajungă de patru ori pe prima poziţie a clasamentelor britanice şi a avut 22 de piese care au intrat în Top 10, de la înfiinţarea
ei, la mijlocul anilor '80. Cel mai mare succes al trupei a fost piesa "West End Girls", care a ajuns pe prima poziţie în toate topurile din lume, în anul
1986.Acest premiu va fi acordat în cadrul galei Brit Awards din 2009, care va avea loc în luna februarie, la Earl's Court din Londra.