7 nov. 2008

Panasonic a cumpărat Sanyo

Grupul Panasonic a anunţat, vineri, că va cumpăra Sanyo Electric, companie cu care rivalizează, tranzacţia fiind estimată de analişti la 8,8 miliarde de
dolari. Potrivit AFP, în urma respectivei achiziţii se va forma cel mai mare conglomerat japonez din sectorul electronic.
Potrivit Reuters, respectiva tranzacţie va spori poziţia şi competitivitatea Panasonic pe segmentele bateriilor reîncărcabile şi echipamentelor de energie
solară, ambele prezentând un potenţial ridicat de creştere.
Panasonic va deveni, în acelaşi timp, al doilea mare conglomerat de electronice la nivel global, după General Electric. "După această fuziune, Panasonic
va deveni un grup imens, un fel de Toyota a industriei electronicelor şi electrocasnicelor, iar acest eveniment este un lucru bun", a spus un analist al
agenţiei de brokeraj Mitsubishi UFJ Financial, parte din cel mai mare grup financiar japonez, citat de Reuters.
Companiile nu au publicat valoarea tranzacţiei, dar achiziţia a fost estimată de un analist Credit Suisse la 862 miliarde yeni, adică 8,8 miliarde de dolari.