Preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, duminică, într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, că au fost suspendate negocierile
pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al grupării timişorene."În acest moment, din motive corecte şi obiective, recunoscute de toţi, au fost
suspendate negocierile pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al FC Timişoara SA. Drepturile şi obligaţiile, cât şi puterea decizională revin
la forma iniţială, după cum urmează: preşedintele Consiliului de Administraţie şi directorul general, în persoana lui Alexandru Marian Iancu, preia toate
prerogativele funcţiilor respective; preşedintele Consiliului Director: Gheorghe Chivorchian; director executiv: Ion Negrei. Se instituie în zilele următoare
funcţia de secretar general al FC Timişoara, urmând să fie stabilită persoana respondentă. Pentru prima decadă a lunii decembrie se va convoca Adunarea
Generală, având pe ordinea de zi o infuzie de capital din partea acţionarilor, cât şi alte hotărâri pentru bunul mers al clubului", se arată în comunicatul
semnat de Marian Iancu.Omul de afaceri Ovidiu Tender negocia cu Marian Iancu pentru preluarea acţiunilor FC Timişoara printr-o societate pe care o deţine
împreună cu Consiliul Judeţean Timiş, Inter Center Service.