4 nov. 2008

Antena 3: Sfârşitul lumii pentru speculatorii cu terenuri din Bucureşti. Preţurile au scăzut cu 50%

Companiile au probleme de lichiditate şi întârzie plata impozitelor şi taxelor la bugetul de stat, din cauză că băncile şi-au redus liniile de finanţare,
fapt care a adus bugetului pierderi de 1,5 miliarde lei, a declarat, marţi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian."Avem dificultăţi la colectare,
începând de la jumătatea lunii octombrie, pentru că băncile şi-au redus liniile de finanţare, ceea ce ne-a costat pierderi de 1,5 miliarde lei. Companiile
au probleme de lichiditate şi se reduce gradul de conformitate voluntară", a spus Vosganian, la o masă rotundă organizată de "Ziarul Financiar" privind
agenda de business a României pentru următorii patru ani.

Preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, a afirmat că băncile sunt mai precaute la acordarea creditelor."Până acum, la 100 de lei depozit, băncile
dădeau 120 lei credite. În condiţiile actuale, nu mai putem continua astfel şi nu este un moment bun pentru ca băncile să îşi crească expunerea pe credite",
a spus van Groningen.El a menţionat că România este văzută în prezent mai riscantă şi, de aceea, costul de creditare va continua să crească."Ziarul Financiar"
a organizat, marţi, o masă rotundă la care au participat lideri ai principalelor partide politice, precum şi reprezentanţi ai principalelor companii din
România.