9 nov. 2008

Vracii crizei mondiale

-- Liderii celor mai importante 20 de natiuni se intrunesc la Washington pentru a stabili directia in care o va lua lumea * Propunerile care se vehiculeaza
miros a socialism si ii au ca principali promotori pe Nicholas Sarkozy si Gordon Brown

O noua ordine financiara mondiala va fi pusa la cale incepand de sambata, 15 noiembrie, la Washington. Reprezentantii celor opt mari tari industrializate,
precum si principalele tari in curs de dezvoltare, toate grupate in G-20 vor participa la un summit global.
Puternicii lumii vor incerca sa faca ceva impotriva uraganului care devasteaza pietele financiare ale lumii si ameninta sa arunce economia mondiala in cea
mai mare criza din istorie. Profitand de ocazie, liderii vor incerca sa-si faca propriile jocuri.
Sarkozy vrea un rol sporit pentru Banca Mondiala (BIRD), Fondul Monetar International (FMI), controlul sau chiar desfiintarea paradisurilor fiscale de tip
off-shore, controlul fondurilor de investitii si agentiilor de rating. Franta detine Presedintia prin rotatie a UE, iar Sarkozy propune si in Europa o
noua ordine: control mai strict asupra pietelor, o autoritate supranationala asupra bancilor, guvern economic al celor 15 tari din zona euro, preluarea
de catre state a actiunilor la principalele companii industriale, practic nationalizarea acestora.
Sarkozy a fost felicitat de socialisti de toate culorile, de la Martin Schultz, liderul socialist european care i-a urat "bun venit printre noi", pana la
presedintele venezuelean Hugo Chavez, care l-a numit pe Sarkozy "tovaras care se apropie de socialism".
Europa divizata
Germanii se opun oricarei propuneri de limitare a libertatii pietei si il suspecteaza pe Sarkozy ca vrea sa reduca rolul Bancii Centrale Europene. Günter
Verheugen, vicepresedintele Comisiei Europene a amintit ca nationalizarile au avut un sfarsit dezastruos in Europa de Est, iar Glos, ministrul german al
Economiei a declarat ca "aceste idei merg impotriva principiilor sanatoase ale pietei libere". Vaclav Klaus, presedintele Cehiei, l-a acuzat pe Sarkozy
ca vrea sa profite de criza pentru a prelungi mandatul francez la Presedintia UE. Sarkozy este sustinut, in schimb, de premierul britanic. Gordon Brown,
considerat pana acum in Marea Britanie mediocru si gropar al Partidului Laburist, s-a trezit laudat ca fiind salvator al finantelor mondiale, pentru ca
a nationalizat bancile britanice falite contra sumei de 39 miliarde lire, model imitat apoi de europeni si de americani. Totusi, la Consiliul European
de la sfarsitul saptamanii trecute, tarile UE au anuntat o pozitie comuna la summit-ul de la Washington, cerand un rol central pentru UE in afacerile mondiale.
FMI lucreaza pentru Franta
Cresterea rolului FMI ar insemna implicit cresterea rolului Frantei in lume, din moment ce presedintele FMI, francezul Dominique Strauss-Kahn este prietenul
si mentorul politic al lui Sarkozy. Pana la criza actuala, rolul FMI scadea constant, pentru ca tari ca Brazilia sau India, odinioara clienti ai FMI, care
plateau din greu dobanzi, acum au propriile resurse financiare, la fel ca si fostele tari comuniste din Europa, de exemplu, si nu mai apeleaza la imprumuturile
Fondului. Criza financiara este o ocazie nesperata pentru FMI sa-si plaseze banii si sa isi recapete influenta.
Pentru ca FMI este creditor de ultima instanta, imprumutand pe cei refuzati de banci, tarile africane sunt clienti permanenti. Printre acestea, si fostele
colonii ale Frantei, care astfel pot fi ajutate, dar si conditionate de imprumuturi. De exemplu, Franta a fost acuzata ca s-a opus reformelor liberale
cerute de FMI si BIRD in Coasta de Fildes, pentru ca i-ar fi amenintat interesele politice si economice in aceasta tara, principalul pivot al Frantei in
Africa.
Concomitent cu anuntul privind summitul, a izbucnit scandalul sexual care l-a implicat pe Strauss-Kahn, presedintele FMI si pe unguroaica Piroska Nagy.
Sarkozy este convins ca amicul sau a cazut victima unei masinatiuni.
Capitalismul la mana marxistilor
La Washington vor incerca sa salveze capitalismul lideri ca Hu Jintao sau Putin, adeptii capitalismului de stat, controlat de serviciile secrete. De asemenea,
vor participa Argentina si Brazilia, ai caror presedinti, Cristina Kirchner si Lula da Silva, sunt adeptii nationalizarii economiei. Lor li se adauga Kgalema
Motlanthe, presedintele sud-african care a facut parte din aripa armata a Partidului Comunist si care cere educarea tinerilor in spiritul urii fata de
capitalism. Dominique Strauss Kahn, presedintele FMI, a fost membru al Uniunii Tineretului Comunist Francez.
Guvernele impotriva firmelor
Paradisurile fiscale sunt state unde in general nu se imoziteaza profiturile companiilor, daca sunt realizate in strainatate. Unele din aceste tari pastreaza
secretul asupra actionarilor.
Summitul de la Washington nu le poate reglementa. Legile din aceste tari nu pot fi adoptate decat de propriile Parlamente. Altfel s-ar incalca suveranitatea
unor tari ca Elvetia, Cipru, Luxemburg, Panama, a statelor americane Delaware si Nevada. Multe din teritoriile cu pricina, unde Sarkozy vrea sa reglementeze
sunt britanice: Gibraltar, Man, Guernsey, Jersey.
Deja, Germania a incalcat suveranitatea Principatului Lichtenstein, pentru a dibui conturile cetatenilor germani. A mituit un functionar din Principat,
ceea ce este o infractiune, ca sa violeze secretul bancar, o alta infractiune. Retorica impotriva societatilor off-shore nu are nici un efect practic.
De mai mult timp UE are reglementari pentru a impiedica evaziunea fiscala prin intermediul acestor societati, cum ar fi taxele pe importul de servicii.
Este greu de spus cum va reglementa summit-ul activitatile unor entitati private cum ar fi agentiile de rating, sau hedge si sovereign wealth Funds (SWF).
Bursa de pe Wall Street este reglementata de Congres si de SEC, Comisia americana de valori mobiliare, nicidecum de politicieni straini.
SUA vrea libertatea comertului
In 1945, la Bretton Woods, summitt-ul precursor al celui de sambata, s-a stabilit ordinea financiara postbelica: infiintarea Bancii Mondiale si a FMI, precum
si a GATT, precursorul Organizatiei Mondiale a Comertului (WTO).
Pana in prezent, Franta a fost oaia neagra a WTO pentru ca blocheaza Runda Doha de negocieri a Organizatiei. Franta se opune reducerii subventiilor pentru
produse agricole, ceea ce ar insemna cateva miliarde de euro anual in minus pentru fermierii francezi, principalii beneficiari ai Politicii Agricole Comune
(CAP) a UE. George W Bush a declarat ca SUA vor colabora cu celelalte natiuni pentru depasirea criza, dar se opun oricarei ingradiri a libertatii comertului.
Lumea a treia la masa bogatilor
Europenii au cerut principalelor tari emergente, Rusiei, Arabiei Saudite, Chinei, sa contribuie cu fonduri la salvarea echilibrului financiar, daca vor
responsabilitati mai mari in sistemul mondial.
Aceste tari invitate la summit sunt marile perdante ale crizei. Banii de pe Wall Street erau straini in proportie de 78%, apartinand mai ales bancilor chineze
de stat, precum si fondurilor SWF ale investitorilor rusi si arabi. In plus, rusii si arabii sunt afectati de scaderea pretului barilului de petrol de
la 150 dolari la circa 60. Bancile chinezesti oricum aveau probleme din cauza subventionarii capitalismului de stat, iar rusii pierdusera miliarde la Bursa
din Moscova dupa invadarea Georgiei.
Summit pregatitor in Brazilia
Ministrii de Finante si guvernatorii bancilor centrale din statele industrializate si din cele mai mari tari in curs de dezvoltare (G20) au avut, ieri,
la Sao Paolo, in Brazilia, discutii pentru pregatirea summitului care va avea loc, la 15 noiembrie, la Washington.
Scopul reuniunii a fost gasirea unui raspuns colectiv la criza financiara mondiala, informeaza Agerpres. Reuniunea ministeriala urma sa se incheie prin
adoptarea unui comunicat comun. Prima zi a reuniunii de la Sao Paolo a fost marcata de un apel al presedintelui Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, pentru
construirea unei "noi arhitecturi financiare mondiale". El a cerut sa se acorde un rol sporit tarilor emergente in guvernarea economica mondiala.

George SCARLAT