5 nov. 2008

Barack Obama, noul preşedinte al SUA. John McCain şi-a asumat eşecul

Democratul Barack Obama a obţinut marţi o victorie istorică, devenind primul preşedinte ales de culoare al Statelor Unite, conform presei americane, care
a estimat că acesta a depăşit numărul necesar de electori pentru a fi ales în funcţie.

Conform canalelor CBS, CNN, ABC şi Fox, Obama a obţinut peste 300 de mandate de electori, depăşind pragul de 270 de voturi necesar pentru a fi ales în funcţia
de preşedinte al SUA.

Anunţul făcut de presa americană a fost primit cu o explozie de bucurie la Chicago, unde s-au adunat zeci de mii de susţinători ai lui Obama.

Alegerea lui Obama este istorică, într-o ţară unde afro-americanii nu aveau, practic, acces în secţiile de votare cu jumătate de secol în urmă. "Cine ar
fi crezut că un negru de vreo 40 de ani, pe nume Barack Obama, va deveni într-o zi candidat al Partidului Democrat?", s-a întrebat el, cu câteva luni în
urmă.

Victoria sa, aşteptată cu nerăbdare în numeroase ţări, vine după opt ani de administraţie a preşedintelui republican George W. Bush, care şi-a îndepărtat
opinia publică din străinătate, printr-o politică apreciată deseori drept agresivă şi unilaterală.

Obama, care va prelua funcţia la 20 ianuarie, moşteneşte o situaţie economică dificilă, Statele Unite, aflate în pragul recesiunii, traversând una dintre
cele mai grave crize financiare produse după 1929. În plus, Statele Unite sunt angajate în două războaie, în Irak şi Afganistan.

Viitorul preşedinte, care şi-a concentrat campania asupra temelor speranţei şi schimbării, va avea dificila sarcină de a relansa economia ţării, de a gestiona
cele două războaie, de a rezolva problema unui deficit public de aproape 500 de miliarde de dolari şi de a reface imaginea ţării sale în străinătate.

Obama s-a angajat să reducă impozitele pentru 95 la sută dintre salariaţi, să demareze o politică de lucrări masive şi să garanteze asistenţa medicală pentru
toţi cetăţenii.

Pe plan internaţional, el a promis că va retrage, "în mod responsabil", trupele americane din Irak, în termen de 16 luni, şi va concentra eforturile armatei
asupra luptei împotriva reţelei al-Qaida şi a talibanilor. Obama a promis şi că va închide închisoarea de la Guantanamo.

În vârstă de 47 de ani, fiu al unui tată de culoare din Kenya şi al unei mame albe din Kansas, Obama este văzut drept încarnarea visului militantului pentru
drepturi civile Martin Luther King şi este comparat deseori cu John Kennedy, pentru charisma şi dorinţa de schimbare pe care le-a afişat în cursul campaniei
electorale.

Obama şi-a desfăşurat campania în numele "unităţii" americanilor şi al restaurării "visului american".

George W. Bush lasă succesorului său o lume agitată.

John McCain şi-a asumat eşecul

John McCain a ţinut un discurs în Phoenix, Arizona. El l-a felicitat pe Barack Obama pentru această victorie şi a mulţumit americanilor care l-au susţinut
în această campanie. De asemenea, el şi-a asumat eşecul spunând "Eşecul a fost al meu nu al vostru".

În discursul său, McCain l-a felicitat pe Obama pentru câştigarea alegerilor şi a spus că îi va oferi tot sprijinul său atunci când acesta va avea nevoie.
El a mai adus aminte şi de bunica lui Barack despre care a spus că a fost o femeie excepţională pentru că a crescut un asemena om.

McCain a ţinut să le mulţumească tuturor americanilor care l-au susţinut, dar şi familiei şi prietenilor care i-au fost aproape pe toată campania electorală.
De asemenea, el a rugat poporul american să-l susţină pe noul preşedinte în vederea prosperităţii Americi.

El a mai afirmat că este normal să fie dezamăgit, dar doreşte ca întreg poporul să ducă mai departe ţara şi să lupte în continuare cum ştie mai bine. McCain
şi-a exprimat speranţa ca anii ce vor veni să fie ani de pace.

Bineînţeles, senatorul nu a uitat nici de aleasa sa la vicepreşedinţie, Sarah Palin. "Unu dintre cele mai mari ajutoare care mi-a fost aproape pe întregul
parcurs al campaniei, doamna Palin. Sperăm ca ea să-şi continue cariera în Alaska", a declarat McCain.

El a spus că aceste alegeri au însemnat foarte mult pentru el spunând că eşecul a fost al său.

"Nu ne ascundem de istorie. Noi scriem istoria!", şi-a încheiat McCain discursul.

Obama, la primul discurs

Obama şi-a ţinut discursul de învingător în jurul orei 7.00, la Chicago, capitala statului Illinois, pe care îl reprezintă de trei ani în senatul american.
"A venit schimbarea în America", le-a spus el celor peste 60.000 de susţinători adunaţi să-i sărbătorească victoria.

Noul preşedinte ales şi-a elogiat rivalul învins, a mulţumit familiei şi colaboratorilor şi a promis că mandatul său va aduce schimbarea - atât în ţară,
cât şi în relaţiile Americii cu străinătatea.

"Drumul care ne aşteaptă va fi lung. Urcuşul nostru va fi abrupt. Poate nu vom reuşi într-un an sau într-un singur mandat, dar America, nu am fost niciodată
mai încrezător ca în această noapte că vom reuşi. Vă promit că vom ajunge acolo." le-a spus Obama.

" Dacă se mai îndoieşte cineva că America este un loc unde totul este posibil, care se întreabă dacă visul părinţilor noştri fondatori este încă viu, care
se mai îndoieşte de puterea democraţiei noastre, răspunsul îi este dat în această seară".

"Un om a păşit pe Lună, un zid a căzut la Berlin, deci putem schimba America". El a atins de altfel tema crizei economice mondiale arătând că planeta este
în pericol, dar, deşi reconstrucţia se va face cu dificultăţi, le-a cerut americanilor să lucreze împreună, iar el va fi cinstit mereu.