15 dec. 2008

Un om de afaceri rus speră să facă bani de pe urma emoticonilor

Un om de afaceri rus a obţinut înregistrarea ca marcă a unor emoticoni, serii de semne grafice folosite pentru a exprima diverse stări în cadrul conversaţiilor
prin intermediul serviciilo
r de mesagerie instant, informează BBC News Online.Afaceristul Oleg Teterin a declarat că dreptul de marcă asupra emoticonilor i-a fost acordat de oficiul
rus care se ocupă de înregistrarea mărcilor.

Criticii se îndoiesc însă de soliditatea bazelor legale utilizate pentru înregistrarea ca marcă a emoticonilor, care aparţin de domeniul public de ani de
zile. În pofida dubiilor exprimate de critici, Teterin susţine că va declanşa urmărirea juridiciară împotriva firmelor care vor utiliza simbolurile respective
fără permisiunea sa."Vreau să subliniez că îmi voi exercita drepturile de deţinător al mărcii numai împotriva companiilor şi corporaţiilor care încearcă
să obţină profituri fără permisiunea proprietarului drepturilor", a spus Teterin, în cadrul unei declaraţii dată postului TV rusesc NTV."Utilizarea legală
va fi posibilă numai după achiziţionarea unei licenţe anuale de la noi", a spus el, pentru publicaţia Kommersant. Licenţa "nu va costa aşa de mult", a
adăugat omul de afaceri, care este preşedintele Superfone, companie care vinde publicitate pe telefoanele mobile.El a spus că nu intenţionează să urmărească
utilizatorii individuali care folosesc emoticonii. În plus, el a spus că, având în vedere că există emoticoni similari cu aceia asupra cărora deţine drepturile
de marcă, este necesară permisiunea sa şi pentru utilizarea lor.

Unii observatori consideră că anunţul lui Teterin este o glumă. Preşedintele site-ului rusesc de socializare odnoklassniki.ru, Nikita Şerman, a declarat
că "nu se vor găsi oameni atât de neinspiraţi în Rusia care să plătească Superfone pentru utilizarea emoticonilor".Aleksandr Malis, directorul firmei Vympelkom,
a declarat că firma sa nu va plăti din principiu pentru utilizarea emoticonilor şi a glumit, sugerând patentarea parantezelor.Potrivit presei ruse, Teterin
nu este prima persoană care încearcă să înregistreze ca marcă emoticonii în Rusia.Astfel, Kommersant menţionează că, în 2005, un tribunal din Sankt Petersburg
a susţinut o acţiune în apel a corporaţiei germane Siemens, care fusese dată în judecată de un rus care susţinea că deţine dreptul asupra mărcii.