15 dec. 2008

Al cincilea film al seriei "Terminator" va fi lansat în 2011

Joseph McGinty Nichol, regizorul părţii a patra a seriei "Terminator", a anunţat în timpul Festivalului de Film din Dubai că va realiza şi partea a cincea
a francizei, care va fi lansată în 2011, informează variety.com.Joseph McGinty Nichol, cunoscut sub numele McG, a declarat că nu a fost luată deocamdată
nicio decizie în privinţa locaţiei în care va fi filmat următorul "Terminator", deşi surse din anturajul regizorului american au dezvăluit că Orientul
Mijlociu are cele mai multe şanse pentru a găzdui acest proiect.

Victor Kubicek şi Derek Anderson, proprietarii companiei de producţie Halcyon Co, au achiziţionat drepturile de autor ale francizei "Terminator", anul trecut,
de la fostul proprietar, C2, iar aceşti foşti directori de publicitate, respectiv de bancă, au decis să revigoreze interesul pentru această serie, realizând
o continuare în forma unei trilogii.

Ei au declarat că vor să reinventeze franciza cu ajutorul unei noi distribuţii şi al unor noi scenarii, elemente care au funcţionat în cazul altor serii
de succes, precum "Batman" şi "James Bond".Cei doi intenţionaseră, iniţial, să aştepte lansarea filmului "Terminator 4 - Salvarea", programată pentru iunie
2009, înainte de a decide detaliile pentru al cincilea film din serie, însă reacţiile extrem de pozitive din partea fanilor şi a mass-media, care au avut
acces la filmări, i-au încurajat să continue acest proiect şi să devanseze planificările iniţiale.

Actorul britanic Christian Bale a semnat pentru interpretarea personajului principal, John Connor, în toate cele trei noi filme."Terminator 4" va constitui
începutul unei noi trilogii şi va prezenta viaţa lui John Connor, ajuns la vârsta de 30 de ani, în fruntea unui număr mic de oameni care au rămas pe Pământ
şi care luptă împotriva roboţilor.Seria "Terminator" a debutat în anul 1984. Partea a treia a seriei a avut încasări de 430 de milioane de dolari în lumea
întreagă.