8 dec. 2008

Nokia N97

Nokia a anuntat lansarea unui smartphone ce este menit sa concureze cu iPhone, terminalul X1 de la Sony Ericsson si cu HTC Touch Pro. Parte a seriei high-end
N, noul N97 dispune de tehnologii de varf - incluzand senzori multipli, memorie, putere de procesare si viteze de conectare superioare generatiilor anterioare.
"Desktop, laptop si acum un dispozitiv de buzunar, Nokia N97 este cel mai performant computer mobil cu senzori multipli. Impreuna cu serviciile Ovi (n.r.
- un portal de servicii Internet), computerul mobil Nokia N97 se adapteaza lumii de azi, ajutand utilizatorii sa ramana conectati si sa pastreze legatura
cu oamenii si lucrurile importante. Prin lansarea Nokia N97, gama N-series se afla in fruntea schimbarii, transformand Internetul in Internet personal"
a afirmat vice-presedintele Jonas Geust, director Nokia N-series.
Dispozitivul dispune de un afisaj tactil mare, de 3.5" cu o tastatura QWERTY completa, si ofera o fereastra "mereu deschisa" catre site-urile de socializare
si destinatiile de Internet preferate. N97 are un senzor A-GPS integrat si o busola electronica pentru a actualiza automat retelele sociale sau pentru
a le permite utilizatorilor sa impartaseasca poze si imagini video dintr-o anumita locatie, cu prietenii. Ecranul in format 16:9 poate fi personalizat
complet prin widget-urile actualizate frecvent ale serviciilor web preferate si prin site-uri de socializare.
N97 este total compatibil cu serviciile Ovi Internet de la Nokia, care include Nokia Music Store, Nokia Maps si platforma de jocuri N-Gage. Terminalul dispune
de o camera de 5 megapixeli cu optica de inalta calitate Carl Zeiss, captura video in format 16:9 si la calitate de DVD si suport pentru serviciile precum
Share on Ovi pentru impartasire rapida prin conexiunile HSDPA si WLAN. Prin urmare, este ideal pentru navigarea pe Internet, transmiterea de clipuri video
Flash si jocuri.
Nokia N97 dispune de o capacitate de stocare de pana la 48 de GB, incluzand memoria integrata de 32 de GB care poate fi extinsa printr-o cartela microSD
de 16GB pentru muzica, multimedia si multe altele. Nokia N97 va fi disponibil incepand din prima jumatate a anului 2009, la un pret estimativ de 550 euro,
suma care nu include taxele si subventiile aplicabile produsului. Compania a promis, recent, introducerea cat mai multor modele cu touchscreen in portofoliul
propriu, luna trecuta incepand sa vanda primul sau telefon de ultima generatie cu touchscreen - Nokia 5800 XpressMusic.