6 dec. 2008

Băsescu către Norica Nicolai: "Bă, îmi pare sincer rău! "

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus vicepreşedintelui PNL Norica Nicolai, la începutul consultărilor cu delegaţia PNL de la Cotroceni, că îi pare sincer
rău pentru faptul că aceasta nu a reuşit să obţină un nou mandat în Parlament.La începutul discuţiilor, şeful statului a dat mâna cu toţi reprezentanţii
PNL, iar când a ajuns în dreptul Norică Nicolai, i-a spus acesteia :"Bă, îmi pare sincer rău!", şi a bătut-o, uşor, pe mână, după care a adăugat: "Mai
ales că au fost foarte multe voturi".

Şeful statului i-a felicitat pe liberali pentru scorul obţinut în alegeri şi le-a spus că, potrivit Constituţiei, i-a chemat pentru ca aceştia să îşi spună
punctul de vedere privind formarea unei majorităţi pentru Guvern, dar şi în legătură cu subiecte prioritare, precum descentralizarea şi criza economică.