DRAGOMIR URMUZESCU

Dragomir Hurmuzescu
(1865-1954)

Intemeietorul primei scoli de fizica experimentala din tara, a construit „coerorul Hurmuzescu", a infiintat primul post de radiodifuziune si a facut primele
transmisii prin telegrafie fara fir din tara.

Fizician, colaborator al sotilor Curie. Profesor la Universitatea din Iasi. Contributii în domeniile electricitatii si fizicii razelor X. A construit electroscopul
care-i poarta numele. Este întemeietorul atelierului Universitatii pentru constructii de aparate de fizica.

În istoria fizicii românesti un loc deosebit de important îl ocupa Dragomir Hurmuzescu, decanul fizicienilor români, figura reprezentativa a generatiei
sale. El traieste în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, într-o vreme în care partizani ai ideii de stiinta teoretica pura se lasau greu convinsi a
coborî la aplicatiuni practice si înca în sânul universitar. În asemenea conditii meritele lui Dragomir Hurmuzescu, care înfiinteaza prima scoala fizica
din România la Iasi, sunt cu atât mai mari. Dragomir Hurmuzescu se remarca în mod stralucit la Sorbona si în 1890, dupa ce îsi da licenta în stiinte fizice
ca sef de promotie, este admis sa lucreze la laboratorul de cercetari al profesorului Lippman. Din aceasta perioada dateaza importantele sale descoperiri
practice, de folosinta imediata: dielectrina - "un izolant, alcatuit dintr-un amestec de sulf si parafina", dinamul cu voltaj mare si electroscopul Hurmuzescu.
Aceste lucrari, ca si multe altele, îl impun definitiv în lumea stiintifica pe savantul român. În anul 1896, Dragomir Hurmuzescu de întoarce la Iasi, cu
o bogata experienta stiintifica si animat de dorinta fierbinte de a ridica la un înalt nivel cercetarea stiintifica din România. Pâna la aceasta data,
Hurmuzescu publicase 17 lucrari stiintifice, care i-au adus consacrarea pe plan mondial.

La 1 octombrie 1896 este numit conferentiar de fizica matematica la Facultatea de stiinte din Iasi. În 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de
gravitate, caldura si electricitate, catedra de curând înfiintata la Facultatea de stiinte din Iasi. Din acest timp se ocupa cu organizarea unui laborator
si de cercetari originale. În 1900 Dragomir Hurmuzescu devine profesor titular al Universitatii din Iasi, paraseste învatamântul secundar si se dedica
exclusiv cercetarilor stiintifice. În acest scop, el organizeaza primul laborator de electricitate din tara, transformat apoi în scoala de electricitate
de pe lânga Universitatea din Iasi (1900-1911). Aceasta este prima scoala de fizica experimentala gen Lippman care îl consacra pe Hurmuzescu ca fondator
al învatamântului electronic din tara noastra. În general, perioada ieseana se caracterizeaza printr-o activitate fecunda a învatamântului român, prin
sustinerea si publicarea celor mai multe din lucrarile sale de baza cu privire la razele X, prin cercetarea radioactivitatii petrolului si apelor minerale
din România, si perfectionarea galvanometrelor.

De numele lui este legata si fondarea publicatiei periodice a Universitatii Analele stiintifice ale Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi. Aceasta
revista a ajuns în curând la renume mondial si a contribuit cel mai mult la dezvoltarea si prestigiul centrului nostru stiintific. DE la fondarea analelor,
în 1900, pâna la plecarea lui din Iasi, Dragomir Hurmuzescu a lucrat la ele în calitate de secretar de redactie. Profesorului Dragomir Hurmuzescu i se
datoreste si începuturile învatamântului tehnic superior. Politehnica Gheorghe Asachi din Iasi, înfiintata în 1939, are la baza scoala de electricitate,
pentru înfiintarea careia Hurmuzescu a luptat începând din 1904 pâna la 1 noiembrie 1910. Perioada ieseana a activitatii lui Hurmuzescu, începuta în 1896,
se termina în 1913, când este transferat la Universitatea din Bucuresti, unde va continua activitatea de cercetare stiintifica. La Universitatea Bucuresti,
functioneaza pâna în 1937, când iese la pensie. Aici organizeaza un Institut electrotehnic, dupa modelul celui din Iasi, înfiintat tot de el. În cadrul
acestui institut din Bucuresti el organizeaza, în anul 1926, primul post de radiodifuziune din tara, face primele încercari la noi de transmisie prin telegrafie
fara fir. Lucrarile si cercetarile sale îi aduc recunoasterea unanima de catre întreaga lume stiintifica. Este ales membru al Societatilor franceze si
germane de fizica, participa la congresele internationale de la Bruxelles, Laussane, Paris şi Liege. În anul 1915 este numit membru corespondent al Academiei
Române.