27 nov. 2008

Federaţia "Alma Mater" vrea să îl dea în judecată pe premierul Tăriceanu

Federaţia "Alma Mater" vrea să îl dea în judecată pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, pentru declaraţiile referitoare la salariile profesorilor universitari
de 17.500 de lei şi 12 sporuri, precizând că este vorba doar de trei sporuri şi salarii de maximum 11.500 de lei după aplicarea Legii 221.

Liderul Federaţiei "Alma Mater", Răzvan Bobulescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că premierul "a minţit" când a spus că există în învăţământul
superior 12 sporuri şi salarii de 17.500 de lei, plătite de la buget."Premierul ne datorează scuze pentru aberaţiile pe care le-a debitat. În caz contrar
îl vom acţiona în judecată pentru calomnie, instigare la «ură de clasă» şi abuz în funcţie. În învăţământul superior există trei sporuri distincte: sporul
de vechime, care este între 0 şi 25 la sută din salariul de bază, sporul de doctorat de 15 la sută şi gradaţia de merit, care este de 20 la sută, sau salariul
de merit, care reprezintă 15 la sută din salariul de bază", a precizat Bobulescu.

Liderul Federaţiei "Alma Mater" a mai spus că, în prezent, un preparator universitar cu vechime de până la trei ani are un salariu net între 882 şi 1.241
de lei, un preparator universitar cu vechime între şase şi zece ani are între 960 şi 1.336 de lei, iar un profesor universitar, cu toate sporurile, poate
ajunge la maximum net de 7.693 de lei, la peste 40 de ani vechime.Bobulescu a mai spus că dacă s-ar aplica Legea 221/2008, prin care salariile profesorilor
se majoarează în medie cu 50 la sută, un profesor universitar poate ajunge la 11.568 de lei, la o vechime de peste 40 de ani.

Liderul sindical a afirmat că norma didactică la un preparator şi un profesor universitar este între patru şi şase ore, la conferenţiar între şase şi opt
ore, la lector între 10 şi 12 ore, iar la asistentul universitar de 12 ore, dar acest lucru nu înseamnă că cei din sistemul universitar muncesc numai atâtea
ore."Eu, de exemplu, pentru două ore de curs, muncesc şase ore duminica, asistentul universitar are normă de 12 ore, dar trebuie să facă cercetare, doctorat,
să-şi pregătească un viitor curs, să înveţe tot timpul, nu numai 12 ore. Dacă ar fi simplu şi ar presupune o muncă banală, cu puţin efort, ar da toţi buzna.
Tăriceanu minte când spune că noi muncim foarte puţin pentru banii pe care-i luăm", a precizat liderul Federaţiei "Alma Mater".Bobulescu a mai spus că
universităţile primesc de la bugetul de stat doar banii necesari plăţii la minimum a salariilor. "Au fost ani când aceşti bani nu ajungeau nici pentru
plăţile la minimum şi am presat guvernele pentru rectificări", a explicat preşedintele "Alma Mater".Doar facultăţile care au resurse extrabugetare, deci
nu toată universitatea, provenite din taxele percepute de la studenţi pot plăti salarii mai mari.

Bobulescu a mai spus că aşteaptă instalarea noului Guvern pentru a-i cere aplicarea Legii 221, care ar trebui să fie deja în vigoare. "Nu putem cere bani
universităţilor, nu au de unde să ne dea şi, în plus, nu au ele nicio vină", a spus Bobulescu.Organizaţiile sindicale afiliate la Federaţia Sindicatelor
Libere din Învăţământ (FSLI) au început strângerea de semnături şi depunerea la tribunale a acţiunilor de chemare în judecată a unităţilor de învăţământ
şi consiliilor locale, pentru acordarea majorărilor salariale cu 50 la sută personalului didactic.

Federaţiile din educaţie au renunţat, în 14 noiembrie, la greva generală anunţată pentru 18 noiembrie, atenţionând că vor relua protestele dacă, după instalarea
viitorului Guvern, legea de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice nu va fi aplicată.