VIATA POLITICA

VIATA POLITICA

Colapsul regimului dictatorial al lui Nicolae Ceasescu din 1989 a fost primit de intreaga populatie cu o imensa usurare si mari sperante. Dar mostenirea
de patru decenii si jumatate de regim comunist, apasatoare mostenire a domniei arbitrare si de megalomanie a lui Ceausescu, ca si rezistenta vechilor structuri
si mentalitati, s-au dovedit a fi mult mai puternice decat si-au imaginat politicienii si analistii din tara si strainatate in primele luni euforice de
libertate.
Perioada de tranzitie s-a dovedit a fi mult mai dificila si mai dureroasa decat parea a fi la inceput.

Traind vreme de decenii, incepand cu 1948, sub dictatura unui singur partid (Partidul Comunist Roman), dupa 1989 Romania a fost martora aparitiei subite
a mai mult de 150 de partide politice. Aceata situatie a fost generata de hotararile generoase adoptate de noile autoritati in 1990 potrivit carora un
nou partid politic avea nevoie de numai 250 de semnaturi pentru inregistrare la tribunal. Principiul pluralismului politic a fost inclus in noua Constitutie
adoptata in 1991 (art. 3).

Tipic Romaniei a fost reinfiintarea, imediat dupa caderea regimului lui Ceausescu, a celor doua partide istorice care au dominat viata politica intre cele
doua razboaie mondiale - Partidul National Taranesc Crestin si Democrat si Partidul National Liberal -, care au fost scoase in afara legii de regimul comunist
in 1947, ca si infiintarea de partide dupa criteriul etnic: Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania. Viata noilor partide politice a fost marcata
de frecvente diviziuni si re-uniri, in special in cazul Frontului Salvarii Nationale si a Partidului National Liberal.

Dificultatile de ordin economic, inrautatite de lipsa unui program de reforma radical si rapid, revenirea a multor reprezentanti ai fostei nomenclaturi
comuniste in fruntea vietii politice si administrative, in absenta unui proces al regimului comunist, tensiunile sociale si politice cu iesirile de o extrema
violenta (cele trei mineriade), intrebarile persistente asupra evenimentelor neclarificate legate de trecutul recent (1989-1991), au avut un impact negativ
asupra vietii politice interne si a stricat imaginea Romaniei in media internationala.

Capitalul international de simpatie al celei mai populare revolte care a rasturnat regimul lui Ceausescu a fost astfel pierdut. La primele alegeri parlamentare
din 20 mai 1990, 18 forte politice au reusit sa castige locuri in Parlament, deoarece nu fusese fixata o limita voturi pentru admitere. Numai trei dintre
ele aveau mai mult de 3% din voturi: FSN - 66.3%, UDMR - 7.2% si PNL 6.4%. La conventia nationala a FSN, din 27-29 martie 1992, partidul a fost divizat
in Partidul Democrat - FSN si Partidul Democratiei Sociale din Romania. Dupa alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992, 13 partide politice si-au impartit
locuri din cele doua camere ale Parlamentului. PDSR - partidul politic majoritar din Parlament - a format Guvernul cu suport din partea partidelor de stanga:
PUNR, PRM si PSM. Opozitia a fost reprezentata de CDR o alianta anticomunista formata din cateva partide politice si organizatii civice condus de PNTCD
si PNL - PD-FSN si UDMR.

Incepand cu 1995, cu alegerile aproape, PSM, PRM si, in august 1996, si PUNR, si-au retras suportul pentru Guvernul format de PDSR, fara insa a se alatura
votului de neincredere introdus in Parlament impotriva acestuia. Anul electoral 1996 a dovedit maturitatea spiritului civic si a noilor structuri democratice
din Romania. In toate cele trei alegeri (locale, parlamentare si prezidentiale), majoritatea electoratului a votat pentru schimbare. Votul in favoarea
partidelor politice care au fost in opozitie in timpul celor patru ani a fost stabilit in cele doua runde ale alegerilor locale (2 si 16 iunie), cand aceste
partide au iesit victorioase atat in capitala cat si in marile orase. Au urmat alegerile parlamentare si in 3 noimebrie 1996 cand numai 6 partide politice
(din cele 50 care au inceput cursa) au reusit sa treaca pragul de 3% care permite accesul in Parlament. Castigatorul a fost CDR (30.7% din voturile pentru
Senat si 30.17% pentru Camera Deputatilor). care a fost in opozitie in tot timpul de dupa decembrie 1989. PDSR, partidul de guvernamant dintre 1992-1996,
a iesit pe locul 2 urmat de USD (o alianta formata din PD si PSDR, UDMR, PRM si PUNR). Alte patru partide reprezentate in Parlament dupa alegerile din
1992 PL'93, PAC, PDAR si PSM - nu au reusit sa obtina minimul de 3% din voturi. Din cei 16 cadidati la presedentiei, numai doi - Ion Iliescu si Emil Constantinescu
- au ramas in cursa la scrutinul din 17 noiembrie 1996. Emil Constantinescu, candidatul CDR, a avut 54.41% din voturi, comparativ cu 45.59% castigate de
Ion Iliescu, conducatorul statului intre 1989-1996.

Pe 27 noiembrie 1996, seful PNTCD, Ion Diaconescu, a fost ales presedintele Camerei Deputatilor si Petre Roman, seful Partidului Democrat, a devenit presedintele
Senatului. Pe 6 decembrie 1996 CDR, USD si UDMR, care au fost in opozitie pana in noiembrie 1996, si care impreuna au mai mult de 60% din locuri din noul
Parlament, au ajuns la un acord guvernamental si la o solidaritate parlamentara. Pe 12 decembrie 1996 Victor Ciorbea (reprezentand PNTCD) a prezentat in
Parlament lista noii coalitii guvernamentale formata din reprezentanti numiti de cele trei forte politice. A fost pentru prima oara cand UDMR, forta politica
care reprezinta etnicii maghiari din Romania, au devenit parteneri la guvernare. PDSR, PUNR si PRM au devenit partidele din opozitie. Transferul puterii,
facut intr-un spirit democratic, a reprezentat prima alternare la putere in Romania post comunista.
Caracterul eterogen al noii coalitii, diferentele doctrinare si frictiunile dintre partenerii la guvernare a dus la o criza politica de peste trei luni
care a condus la formarea unui nou Guvern condus de secretarul general al PNTCD, Radu Vasile (aprilie 1998), cu participarea acelorasi trei forte politice:
CDR, USD si UDMR.

(www.ici.ro)