POLITICA EXTERNA

POLITICA EXTERNA

Linia politicii externe a României, inca din timpul fondarii primelor formatiuni statale din Evul Mediu si pana la formarea statului national (1859) si
apoi unificarea tuturor teritoriilor locuite de români intr-un singur stat (1918), a fost determinata de situatia geopolitica a satelor românesti: asezata
intre mari puteri a caror interese erau ori de anexare a lor sau de a le folosi in luptele lor cu rivalii. Aceste puteri au fost intre secolele 14-16 regatele
Ungariei si Poloniei, Canatul tatarasc al Hoardei de aur (si succesorul acestuia Canatul din Crimea), si Imperiul Otoman, cel mai periculos dintre toate,
in acele timpuri atingand maximul de putere.

Din secolul 17 pana la inceputul secolului 20 teritoriul României a fost la confluenta a trei imperii rivale: Otoman, care intrase in stadiul de declin,
Habsburgic si Rusia, ultimele doua fiind puteri rivale. In aceste conditii, obiectivul major al românilor era de a-si mentine statele independente si mai
tarziu de unificarea lor.

In politica lor externa, statele românesti au folosit in avantajul lor rivalitatea dintre marile puteri vecine, ca parte a sistemului de vasalitate, politica
care a avut ca rezultate realizarea unirii in 1859 a Moldovei cu Tara Românesca in cadrul unui stat national si implinirea procesului in 1918, in contextul
dezintegrarii marilor imperii la sfarsitul primului razboi mondial. Politica externa a statelor românesti din perioada interbelica a urmarit constant mentinerea
aliantei cu Franta si Marea Britanie si cooperarea cu statele vecine care erau interesate in pastrarea status quo-ului stabilit prin Tratatul de la Versailles
1919-1920.

Dupa ajungerea in sfera de influenta sovietica in 1944, România a incercat, dupa 1960, sa obtina ceva libertate de actiuni fata de atoputernicul vecin -
Uniunea Sovietica, in timp ce promova un comunism strict acasa. Proclamand de la toate tribunele principiile noii politici externe a României: "mentinerea
suveranitatii nationale, deplina egalitate in drepturi, neamestecul in politica interna a altor state, respingerea fortei si utilizarii fortei, avantajul
reciproc, inalienabilul drept al fiecarui stat national de a-si fauri propriul viitor pastrand propriile dorinte si aspiratiile legitime", campionul acestei
politici intre 1965 si 1989, Nicolae Ceausescu, a condus astfel incat sa castige pentru România un loc distinct in cadrul CMEA si al Tratatului de la Varsovia
controlate de URSS, organizatii din care România a facut parte de la infiintarea lor pana la dizolvarea lor. Aceasta politica si in special refuzul României
de a participa la interventia in Cehoslovacia (august 1968) care a inabusit "Primavara de la Praga" i-a adus lui Ceausescu pentru un timp o mare popularitate
pe plan international. Cu tot acest efort diplomatic Ceausescu ramane probabil seful de stat din Europa si probabil si din lume care a facut cele mai multe
vizite in strainatate in perioada postbelica urmarind exclusiv consolidarea dictaturii proprii si care nu au avut nici impact benefic asupra tarii.

Dupa colapsul comunismului (1989), România s-a regasit intr-un spatiu geopolitic schimbat. La sud-vest, Jugoslavia s-a destramat si cel mai important vecin
- URSS - a avut aceeasi soarta in 1991. Pentru prima oara in ultimii 200 de ani (din 1792), România nu mai avea hotar comun cu Imperiul Rus. Crearea Republicii
Moldova in spatiul dintre Prut si Nistru (cu o arie de 33.700 m2 si o populatie de 4.4 milioane, in cea mai mare parte români, a carei independenta a fost
proclamata pe 27 august 1991, independenta recunoscuta de România in aceeasi zi, a dus la aparitia celui de al doilea stat românesc pe harta Europei. Intr-o
zona de criza, dupa 1989 românii s-au impus ca factor de echilibru, stabilitate si acord. Optiunea neabatuta a României postcomuniste a fost de integrare
in structurile europene, o decizie sustinuta de toate fortele spectrului politic românesc. In 1993 România a devenit membra a celui de al 32-lea Consiliu
al Europei. In 26 ianuarie 1994 România a fost primul stat est-european care a semnat parteneriatul pentru tratatul de pace lansat de NATO si a luat parte
la exercitii multinationale, unele fiind tinute pe teritoriul României, impreuna cu statele NATO si statele partenere; de asemenea România a participat
la actiunile din Angola, Bosnia-Hertegovina si in Kosovo. In 1996 României i s-a garantat, pe baze permanente, clauza natiunii celei mai favorozate in
relatiile comerciale cu USA, un stat cu care România incearca sa stabileasca relatii preferentiale dupa vizita presedintelui Clinton la Bucuresti in 1997.
Dupa semnarea tratatelor de prietenie cu Bulgaria, Jugoslavia, Hungaria si Ukraina, sunt pregatite tratate similare cu Republica Moldova si Rusia. In 12
aprilie 1997 România a semnat un acord de aderare la CEFTA. Noua conducere aleasa in alegerile parlamentare si prezidentiale din noiembrie 1996 si in special
presedintele Emil Constantinescu a actionat in mod deosebit pentru o cat mai rapida integrare in structurile euro-atlantice.

România are relatii diplomatice si consulare cu 176 de state si este membru ONU si practic a tuturor organizatiilor subsidiare acestuia.

(www.ici.ro)