CULTURA ARTE PLASTICE

Arte plastice

Pana spre sfarsitul secolului 18 artele plastice in Tarile Românesti urmau doua traditii disticte: cea bizantina (cele doua state românesti si zona ortodoxa
reprezentata de românii din Transilvania) si cea occidentala (zonele din Transilvania locuite de sasi, maghiari, secui si zona Banatului locuita de svabi).
Aceasta divizare, chiar mai stricta in arta decat in arhitectura, unde interferentele stilistice erau chiar frecvente, a fost cauzata de rigorile programelor
inconografice impuse de religie, desi, in unele biserici ortodoxe din Transilvania, se pot observa clar lucrari influentate de curentele occidentale (picturile
in stil gotic din biserica satului Strei, in prezent in judetul Hunedoara, datand din secolul 14).

Existenta unei traditii bizantine vechi a fost dovedita de inflorirea picturii murale in Valahia in secolul 14. Picturile de pe peretii bisericilor princiare
din
Curtea de Arges,
realizate intre 1362-1366, constituie una din cele mai impunatoare compozitii de tip mural bizantin din secolul 14 si un model pentru pictorii murali din
Tarile românesti si Transilvania, integrata intr-o adevarata scoala de pictura. Pe langa trasaturile (modele arhetip si canoanele imobile contemplative)
impartite in mod obisnuit cu intreaga lume est ortodoxa, pictura româneasca - pictura murala, miniaturile, gravurile liturgice, lucrarile arginate sau
aurite (Cele patru evanghelii realizat de Gavriil Uric in 1429, primul pictor român cunoscut, care este acum in Biblioteca Bodleiana din Oxford) - are
trasaturile ei specifice. Frescele din Valahia secolului 16, dar mai ales exceptionalele picturi exterioare care decoreaza peretii
manastirilor
din Bucovina, Moldova de nord (
Voronet -
1547;
Moldovita -
1532-1537;
Sucevita -
1582-1598), prin compozitia lor armonioasa, bine echilibrata relatie intre intreg si detalii, stralucirea culorilor reprezinta ultima epoca infloritoare
in istoria picturii bizantine dupa caderea Bizantului.

Sculptura ocupa un loc modest in Evul mediu in principatele din afara arcului carpatic, monumentele de tip bizantin fiind in general lipsite de decoratiuni
sculptate. Una din putinele exceptii este
Biserica episcopala din Curtea de Arges,
cu multe decoratii de origina caucaziana si araba. In Transilvania este subordonata stilului religios catolic abordat. Detasarea de canoanele bizantine,
caracteristic secolelor 17 si 18, va atinge o culme in secolul 19 cand caracterul laic a aparut in arte si care mai tarziu a fost adaptat vietii moderne
atat ca subiect (portrete si scene istorice) cat si in tehnica (pictura de sevalet) sau curente artistice (academism si romantism). Au fost introduse de
artisti straini, care au venit din Austria, Germania, Polonia, Italia, la chemarea marilor boieri care le comandau portrete de familie.

La inceputul anilor 40 din secolul 19, au aparut primii artisti români educati in vest, in principal in Germania, iar dupa 1850, moda franceza si-a facut
loc in pictura.
Theodor Aman
(1831-1891) si
Gheorghe Tattarescu
(1820-1894), reprezentanti ai academicismului, sunt primii beneficiari ai educatiei parisiene.
Nicolae Grigorescu
(1838-1907), care a introdus pictura in aer liber in arta româna si
Ioan Andreescu
(1850-1882) isi completeaza educatia alaturi de pictorii din Barbizon in timp ce
Stefan Luchian
(1868-1916) asimileaza la Paris experienta impresionista. Prin ei pictura româneasca isi face stralucita intrare in zona modernitatii. Cele trei mari personalitati
artistice reprezinta in acelasi timp trei tipuri de receptie si sensibilitate. Portretele de taranci ale lui Grigorescu prine de efuziune si mandrie tinereasca,
sunt remarcabile, vocatia lui Andreescu pentru peisaje respira un aer de sobrietate si meditatie, in timp ce Luchian adauga o intensitate tragica la delicatetea
si gratia florilor sale, care i-au adus un mare renume. In acelasi interval de timp, se observa o reinoire a idiomului sculpturaal prin imersiunea in folclor
atinsa de
Dimitrie Paciurea
(1873-1932) si
Constantin Brancusi
(1876-1957). Paciurea, primul sculptor român inzestrat cu viziune monumentala, a explorat inclinatiile mitologige si fantastice ale vechilor creatii folclorice
(himere si sfincsi). Stabilit la Paris in 1904, Brancusi va restructura, prin simplificari geometrice, intreaga arta a secolului 20. Putine din operele
sale se afla in muzee românesti: Rugaciune, Sarutul, Domnisoara Pogany, Cumintenea pamantului etc. De notat sunt de asemenea monumentele de la Targu Jiu,
consistand din Coloana fara sfarsit, Masa tacerii si Poarta sarutului (1936-1938), dedicate sodatilor cazuti in primul razboi mondial.

Perioada interbelica
diversifica si imbogateste pictura româneasca, care absoarbe experienta impresionista si a altor curente.
Nicolae Tonitza
(1886-1940),
Francisc Sirato
(1877-1953),
Camil Ressu
(1880-1962) si
Lucian Grigorescu
(1894-1965) se afla printre numele cele mai cunoscute. Merita sa fie mentionate si nume ca
Gheorghe Petrascu
(1872-1949), a carui opera este caracterizata de natura materiala a expresiei, eliminarea narativyului din pictura, energia si nobleetea atitudinii si
Theodor Pallady
(1971-1956), prieten cu Matisse, caracterizat prin rigoarea in compozitie si paleta discreta de culori.

Perioada comunista a incercat sa limiteze arta, ca si in celelalte domenii, in cadrul dogmatismului ideologic, dar ca si in alte parti, subminarea canoanelor
ideologice a luat forme diverse: cultivarea oneirismului si simbolismului de catre
Ion Tuculescu
(1910-1962), a sintezei cromatice de
Alexandru Ciucurencu
(1903-1977), a realismului esentializat si dramatic de
Corneliu Baba
(1906-1998) etc. In sculptura artisti deosebiti au fost
Ion Jalea
(1887-1983),
Cornel Medrea
(1889-1964) si
Vida Géza
(1913-1980) in sculptura monumentala,
Oscar Han
(1891-1978) si
Gheorghe Anghel
(1904-1966), a caror statui ale marilor personalitati românesti sunt remarcabile prin profunzimea spiritului.